Blog

1. Scrie pe blog

Scrie pe blog pentru ca posibilii angajatori să poată să te cunoască mai bine, să vadă cum scrii, ce îţi place şi mai ales, să descopere astfel cum ar putea să îi ajuţi. Uneori, un blog bine scris te poate ajuta mai mult decât un CV.

Pe de altă parte, este bine să ieşi din carapacea ta şi să îţi faci prezenţa şi pe alte bloguri. Citeşte ce scriu alţii despre domeniul preferat de tine, comentează şi astfel, atrage atenţia asupra ta. Dar trebuie să ai grijă ce şi cum spui, pentru că în online e ca la tribunal: orice spui se poate întoarce împotriva ta.

2. Ciripeşte cu folos pe Twitter

După ce ţi-ai făcut cont pe Twitter, ai grijă să ai profilul completat cu o poză, un link către blogul tău sau pagina ta de prezentare de pe Linkedin şi o scurtă descriere. Apoi începe să urmăreşti oameni din domeniul tău de interes şi intră în discuţie cu ei. Vor ajunge să te cunoască iar tu vei ştii cât mai multe despre compania lor. Astfel, ai şansa să îţi faci prieten un viitor posibil angajator.

3. Foloseşte Linkedin

Cei mai importanţi oameni din profesie sunt pe Linkedin. Acesta a devenit cea mai mare reţea socială de profesionişti, având 44 de milioane de membrii din peste 200 de ţări. Cuprinzând atatia profesionisti şi fiind gratis, este normal că din ce în ce mai mulţi angajatori folosesc această platformă pentru a face angajări. Aşa că fă-ţi cont pe Linkedin, completează-ţi cu atenţie profilul, uploadează-ţi CV-ul şi profită de oportunităţile care ţi se oferă!

4. Adaptează-ţi CV-ul la social media

Peste tot în lume sunt foarte multe site-uri de joburi. Sunt şi foarte simplu de folosit: cauţi categoria în care se încadrează jobul dorit, aplici la joburile dorite fie doar cu CV sau şi cu scrisoare de intentie şi gata. Aştepţi. Însa, Emilz Harris ne avertizează că unele dintre aceste joburi nu mai sunt libere sau nici măcar nu au existat vreodată. Şi oricum, majoritatea dintre ele se ocupă prin networking. Astfel că, cea mai bună idee este acea a unui CV adaptat la “social media”, care să arate ca un site în care posibilii angajatori să poată găsi toate informaţiile necesare despre tine. Un exemplu foarte bun este CV-ul lui Dan Shawbel.

Textul integral pe pr365.ro

Direct de pe youtube, nu necesita alte explicatii :

Asa cum am considerat si noi, site-urile sociale profesionale gen LinkedIn devin o unealta foarte utila pentru agentiile de recrutare.

Un articol din BusinessMagazin vorbeste despre recrutarea alternativa care a inceput sa inlocuiasca in multe cazuri metodele traditionale. „Din ce in ce mai putin mai postam anunturi in ziare, pentru ca nu prea mai au rezultat“, explica Florin Ochiana, country manager al Grafton Recruitment.

Sunt amintite in articol site-uri de genul LinkedIn, Xing, Ecademy sau Plaxo Pulse care reprezinta o retea de socializare profesionala, unde sunt active milioane de CV-uri, pe baza carora companiile aflate in cautare de oameni sunt libere sa aleaga persoana potrivita.

Tot articolul aici.

Studiul a avut ca scop surprinderea comportamentului angajatilor romani in ceea ce priveste metodele de cautare a unui loc de munca si orientarea lor psihoprofesionala. In acest scop, au fost organizate trei focus group-uri online, pe trei categorii de target: persoane cu studii superioare ce ocupa o functie de conducere, persoane cu studii superioare neangajate in management si persoane fara studii superioare.[...]

Metodele online surclaseaza, ca frecventa de utilizare, atat traditionalele anunturi din presa, cat si contactarea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca. Site-urile de joburi au un grad sporit de notorietate in randul utilizatorilor de Internet, in principal datorita faptului ca pentru ei sunt o metoda comuna, rapida si accesibila oricand. Alte facilitati mentionate s-au referit la prezentarea ofertelor structurate pe domenii de activitate si la siguranta obtinerii unui raspuns in privinta vizualizarii cv-ului[...]

Acesta este un comunicat de presa pentru o cercetarea care a fost realizata de Qresearch(theGroup) si Gemius Research, in colaborare cu eJOBS.

Aici nu am publicat decat 2 fragmente si am evitat sa le pun pe cele care prezentau concluziile organizatorilor cercetarii.

Nu inteleg care este rostul acestui comunicat. Adica daca a fost facut un studiu pentru uz privat de ce au fost oferite public aceste concluzii pe care nu te poti baza atat timp cat nu sunt niste date niste informatii minime.

Daca e un studiu care este facut cu scopul ca rezultatele lui sa fie oferite in mod public, unde sunt datele, cifrele? Un exemplu excelent este cercetarea Leo Youth .

Totusi,  este imbucurator ca se fac cercetari calitative pentru acest domeniu si sper ca dupa perisarea datelor sa se dea mai multe informatii care au stat la baza concluziilor trase pentru a putea analiza relevanta lor.

Alex Negru

.

Ines Prodan a scris pe blogul personal un articol despre modul in care se desfasoara in ziua
de azi recrutarea online folosind deja clasicele portaluri de joburi precum ejobs.ro
Ea scrie din perspectiva candidatului (unul pregatit in domeniul sau), care ajunge la interviuri cu
“patroni” nu la fel de pregatiti.
Tocmai din aceasta cauza noi am pornit proiectul jobinmarketing.ro . Pentru a oferi si alternativa
profesionista cu joburi la firme serioase.

Articolul poate fi citit aici sau in continuare:

Joburi

“Pentru că am ceva timp de când mă tot învârt pe ejobs, printre CV-uri, scrisori de intenţie şi interviuri, nu pot să nu observ cel puţin două lucruri care îmi ridică nişte semne de întrebare.

Primul
Dacă, pe ejobs, singurele detalii pe care o companie le dă despre ea însăşi sunt că are 200 de angajaţi, dacă la „candidatul ideal” singurele cerinţe sunt „comunicativ, extrovertit, cu spirit de echipă” şi alte câteva calităţi generice despre care tuturora ne place să credem că le deţinem, dacă la „cerinţe” mai este trecut, încă o dată, numele postului disponibil, atunci cum poate pretinde compania respectivă că este una cît se poate de serioasă care oferă un job cât se poate de serios?

Dacă nici măcar nu explică potenţialilor candidaţi ce presupune, exact, ceea ce va face el, poate, în viitor, atunci cum ar putea potenţialii candidaţi să îşi dea seama că sunt pregătiţi şi competenţi pe acel post? Cum ar putea ei, oare, să judece viitorul lor loc de muncă şi să aplice în cunoştinţă de cauză, fără să îl pună pe angajaor în situaţia penibilă de a-şi spune „şi ăsta oare de ce mi-a trimis CV-ul dacă nu are nicio legătură cu jobul ăsta?”. Sau… culmea culmilor: cum poate angajatorul, la interviu, să fie tot el cel indignat şi să îi reproşeze candidatului că pune nişte întrebări (care, la urma urmei, sunt de bun simţ) despre ceea ce ar trebui el să facă, totuşi, mai clar şi mai detaliat, în cadrul companiei respective?

Cu greu m-am abţinut săptămâna trecută să nu îi răspund într-un fel ce sigur l-ar fi deranjat pe un astfel de angajator atunci când m-a întrebat: „Păi tot TU mă întrebi care ar fi sarcinile tale? Păi TU nu ştii ce face un director marketing?” Nu, nu ştiu ce face un director marketing. Pentru că, referindu-mă strict la Iaşi, un director marketing, de la o firmă la alta, fie face pe secretarul, fie imprimă tricouri, fie face listări, fie bate terenul în lung şi în lat pentru a aduce clienţi de oricare fel, fie face ceea ce ar trebui să facă un director de marketing ideal. Eu de unde să ştiu ce vrea firma TA să facă directorul de marketing? Luându-mă după felul în care jobul a fost prezentat pe ejobs, aş putea spune că voi fi un fel de secretară „comunicativă”, „extrovertită”, „orientată spre client” care îşi va face bine treaba în această companie „cu 200 de angajaţi”. În prealabil, am aflat că directorul de marketing în respectiva firmă îşi rupea papucii pe teren. Asta nu am aflat-o de la persoana care m-a intervievat. De la persoana care m-a intervievat nu am aflat nimic. Dar, totuşi, mi-a reproşat faptul că nu am studiat în detaliu targetul companiei înainte de interviu şi, prin urmare, nu aş putea să îi numesc patru oraşe din România unde ar putea să se deschidă nişte magazine de profil…

Al doilea
De ce, de fiecare dată, atunci când este cazul, mi se explică faptul că perioada de probă este pentru a vedea „cum te acomodezi”, „dacă, într-adevăr, eşti potrivită pentru acest post”?

Domnilor angajatori, nu ştiu dacă v-a trecut vreodată prin minte că această perioadă de probă ar putea avea un rol şi pentru MINE. Să văd eu dacă VOI vă potriviţi cu mine, dacă MIE îmi place sa lucrez cu voi, dacă MIE îmi plac condiţiile şi atribuţiile mele şi, eventual, dacă nu, EU să fiu cea care să aleagă să plece pentru a căuta ceva mai bun. Ceva mai bun pentru mine nu înseamnă ceva în care să fac mai puţin şi să fiu plătită mai mult, ci ceva care să îmi pună mintea la contribuţie şi să nu ma facă să mă simt că am terminat o facultate degeaba.

În fine… eu şi problemele mele… “